VIDEO | Părintele Vasile Ioana, mesaj emoționant în prima zi de Paște: „Spune-i Hristos a Înviat prietenului cu care te-ai certat. Dacă dai un mesaj de iubire, vei primi înapoi iubire”

VIDEO | Părintele Vasile Ioana, mesaj emoționant în prima zi de Paște: „Spune-i Hristos a Înviat prietenului cu care te-ai certat. Dacă dai un mesaj de iubire, vei primi înapoi iubire”
Părintele Vasile Ioana. Sursă foto: GÂNDUL
Publicat: 02/05/2021, 08:00
Actualizat: 02/05/2021, 09:35

Prima de Paște este momentul în care ne putem împăca, fiecare, cu cei cu care suntem certați. „Dumnezeu ne-a iertat gratis și noi să dăm iertarea noastră tot gratis, gândindu-ne că și noi, dând iertare, vom primi, la rândul nostru, iertare. Hristos a Înviat!”, este mesajul emoționant al părintelui Vasile Ioana. 

Sărbătorim cu toții o mare victorie, o victorie uriașă, victoria lui Iisus asupra morții. Moartea era cea care era capătul drumului și pentru dragostea Lui cea mare, El a venit pe pământ, a murit pentru noi, a luat în El păcatele noastre și le-a topit în iubirea Lui și astfel, a biruit moartea, Iisus Hristos a învins moartea prins jertfa Lui. De altfel, «cu moartea pe moarte călcând» înseamnă că el a murit ca să omoare moartea. L-a birut pe demonul care îi păcălise pe Adam și Eva și această biruință ne-a dat-o nouă, oamenilor. Pe la ora prânzului, în ziua de Paște, Iisus trece prin ușile încuiate și se întâlnește cu apostolii care stăteau, de frică, ascunși. Atunci, Domnul le-a spus: «Pace vouă». El a trecut prin ușile încuiatele cu trupul și le-a spus: «Luaţi Duh Sfânt, Cărora voi veţi ierta păcatele, iertate să fie»”, mărturisește părintele Vasile Ioana, de la Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, într-un interviu pentru GÂNDUL.RO, în prima de Paște.

”Ziua de astăzi este un privilegiu extraordinar de împăcare”

 Părintele Vasile Ioana spune că Mântuitorul a adus în lume, prin Învierea Sa, darul iertării păcatelor, iar datorită acestui lucru, creștinii pot înfrunta moartea mult mai ușor.

Această iertare era o nevoie a noastră, a oamenilor, să fim iertați de păcatele săvârșite ca să avem un nou început și să ne dorim să ne schimbăm viața. Iisus ne-a dăruit victoria asupra morții, iar noi, acum,  înfruntăm moartea altfel. Știm că moartea nu mai este decât o trecere. Sufletul nostru părăsește trupul, urcă la cer și se întâlnește cu Domnul. Hristos a Înviat ca să omoare moartea și să ne facă pe noi nemuritori.

Preotul Vasile Ioana

„Dumnezeu ne-a iertat gratis și noi să dăm iertatea noastră gratis”

Ziua de astăzi este momentul în care putem dărui iubire, gratis, fără a cere nimic în schimb, mai spune preotul Vasile Ioana, îndemnându-i pe români să trimită un mesaj cu „Hristos a Înviat!” celor cu care sunt certați.

„Pentru că este o împăcare a cerului cu pământul, noi ar trebui să facem gestul, să ne împăcăm cu toți cu care avem o problemă. Este prea multă râcă între noi, prea multă răutate, este prea multă invidie între noi. In această mare sărbătoare, în care familiile s-au reunit și bucuria este la masă, haideți să ne împăcăm.  Dacă astăzi, tu, creștine îi dai un mesaj celui cu care ai fost certat, nu te va refuza. Spune-i Iisus Hristos a Înviat prietenului cu care te-ai certat. Dacă dai un mesaj de iubire, vei primi înapoi iubire. Ziua de astăzi este un privilegiu extraordinar de împăcare. Haideți să ne împăcăm și noi cu cei apropiați. Haideți să ne asumăm ce este în jurul nostru. Dumnezeu ne-a iertat gratis și noi să dăm iertarea noastră gratis. Gândindu-ne că și noi, dând iertare, vom primi iertarea. Hristos A Înviat”, spune preotul Vasile Ioana, în ziua Invierii Domnului.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Decizie pentru românii cu permis de conducere. Statul schimbă legea. Se întâmplă chiar a doua...
Transportatorii au luat foc. Traficul cu probleme îi scoate din minți
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×